„Nu e de ieri, nu de azi, ci trăiește de veci, și nimeni nu știe de unde a răsărit.”Sofocle · Antigona · -441 · versul 456
Puterea scrie reguli cu dată de expirare, dar dreptatea nescrisă nu are semnătură și nu expiră.
Antigona opune aceste legi nescrise decretul lui Creon, care are o dată de publicare și o dată de abrogare. Sofocle atinge aici ceva esențial despre conștiință: normele cele mai adânci nu par inventate de nimeni, ci descoperite, ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna. Nimeni nu poate spune când a început obligația de a-ți îngropa familia, iar nimeni nu poate spune că a expirat. Puterea politică produce reguli, dar nu produce tot ce e drept.
Antigona nu spune că decretul lui Creon e rău. Spune ceva mai tulburător: el e doar tânăr. Iar ea nu știe să asculte ce e tânăr când vine vorba de datoria față de fratele ei mort. Gândește-te la un angajat căruia i se cere să ascundă o greșeală care ar putea răni pe cineva. Poate că ordinul e legal, semnat, afișat. Dar înăuntru simte o rezistență pe care n-o poate justifica cu argumente, doar o simte. Acea rezistență nu are autor. Nu are nici măcar o explicație gata făcută. Și totuși e mai greu de îndoit decât orice ordin. Cum faci deosebirea însă între conștiință și doar încăpățânare?
De ce contează Reamintește cuiva că legalul și moralul nu coincid mereu, iar conștiința nu se supune unei semnături recente.