„Nu este rost să vorbim mult, ci să trăim bine.”Thomas à Kempis · Imitațiunea lui Cristos · 1418 · cartea I, capitolul 20
Cuvintele despre virtute sunt ieftine; faptele costă și doar ele schimbă ceva.
Textul țintește o slăbiciune umană veche: plăcerea de a discuta despre virtute fără a o practica. Vorbele sunt ieftine și creează iluzia progresului; faptele costă și singure produc schimbarea. Cine vorbește mult despre smerenie riscă doar să-și cultive imaginea de smerit. Un om care nu spune nimic, dar își iartă zilnic dușmanul, face mai mult decât orice discurs. Adevărata măsură a unei vieți e ce rămâne când tăcerea înlocuiește cuvintele.
Vorbele despre bine pot deveni o înlocuitoare confortabilă pentru binele însuși. Când explicăm ce ar trebui să facem, simțim că am făcut deja jumătate din treabă. E o plăcere subtilă: ne vedem pe noi înșine ca oameni buni, fără să plătim prețul faptelor. Kempis vede în asta o capcană a orgoliului, deghizat în zel spiritual. Un exemplu obișnuit: cineva vorbește luni în șir despre cât de important e să-și asculte părinții, dar nu sună niciodată. Discursul i-a dat senzația că a onorat ceva. Testul simplu pe care îl sugerează gândirea aceasta: întreabă-te ce ai făcut săptămâna asta, nu ce ai spus. Și dacă tăcerea te sperie, poate că acolo e de fapt lucrarea de făcut.
De ce contează Util când simți că discuțiile despre schimbare personală înlocuiesc schimbarea însăși, ori când ești ispitit să-ți expui convingerile în loc să le pui în practică.