„Cisterna conține; fântâna revărsă.”William Blake · Căsătoria Cerului cu Infernul · 1793 · Proverbele Infernului
Blake distinge între două naturi: cisterna adună și păstrează, fântâna curge fără a calcula. Ambele au apă, dar doar una e vie. Mecanismul e psihologic: cine trăiește ca să acumuleze — bani, laude, siguranță — trăiește în deficit permanent, pentru că rezervorul poate fi întotdeauna mai plin. Cine trăiește ca să dea — prin muncă, artă, generozitate — nu se epuizează, ci se alimentează prin actul însuși de revărsare.
Blake nu condamnă rezerva în sine. O cisternă are rostul ei când plouă puțin. Problema apare când păstrarea devine scop, nu mijloc. Atunci omul nu mai întreabă ce poate da, ci ce ar putea pierde. Gândește-te la cineva care nu împărtășește o idee la ședință, de frică să nu i se fure. Ideea rămâne neatinsă, dar și neîncercată. Dăruirea nu e un gest moral, ci o verificare: doar ce curge arată dacă e apă vie sau apă stătută. Întrebarea următoare e de unde vine curajul de a deschide robinetul.
De ce contează Ajută la evaluarea propriei vieți: ești organizat să păstrezi sau să produci, și ce fel de om produce fiecare alegere.