„Dorința care ia naștere din rațiune nu poate fi excesivă.”Baruch Spinoza · Etica · 1677 · Partea a IV-a, propoziția 61
O dorință născută din înțelegere își poartă în ea însăși propria măsură.
Spinoza distinge între dorințele născute din imaginație și pasiuni dezlănțuite și cele născute din idei adecvate. Cine dorește ceva pentru că înțelege de ce îi este cu adevărat folositor își măsoară dorința după cunoașterea cauzelor; ea rămâne proporționată cu binele real urmărit. Dorința de a mânca când ești flămând și știi cât îți trebuie nu devine lăcomie. Excesul apare doar când dorința e alimentată de fantezie, nu de rațiune.
Pasajul 1. O dorință născută din înțelegere are o proprietate ciudată: crește odată cu binele, apoi se oprește singură. Nu are nevoie de frână exterioară, pentru că știe unde se termină binele real. Gândește-te la sete: bei cât îți trebuie și te oprești, pentru că înțelegi la ce servește apa. Lăcomia de apă nu există la cineva care știe ce face setea. Dependențele, dimpotrivă, nu au niciun punct natural de oprire, tocmai pentru că nu mai țin cont de folosul real. Deci întrebarea utilă nu e „cât de puternică e dorința mea?”, ci „de unde vine ea?”. Iar dacă vine dintr-o idee pe care nu ai examinat-o, merită să o urmărești înapoi la cauza ei — pasul următor.
De ce contează Ajută la deosebirea dintre dorințe sănătoase și dependențe: dacă o dorință te poartă dincolo de orice măsură, probabil nu vine din înțelegere, ci din ceva ce nu ai examinat.