„Fiecare lucru, în măsura în care este în sine și trebuie să fie în sine, se străduiește să persevere în existența sa.”Baruch Spinoza · Etica · 1677 · Partea a III-a, propoziția 6
A exista înseamnă a te lupta să rămâi: perseverența nu e un scop ales, ci structura ființei.
Pentru Spinoza, a exista înseamnă a avea o putere care se menține; dacă puterea dispare, dispare și lucrul. Deci perseverența nu e un scop ales, ci structura însăși a ființei. O plantă își răsucește frunzele spre lumină fără să decizie; un om își apără sănătatea, numele și legăturile din același reflex al existenței.
Dacă perseverența e structura ființei, atunci emoțiile capătă o explicație simplă. Spinoza le vede ca variații ale puterii tale de a exista. Ceva îți mărește puterea, simți bucurie. Ceva ți-o scade, simți tristețe. Nu e vorba de moralitate, ci de mecanica existenței. Un exemplu: după o conversație în care cineva te ascultă cu adevărat, te simți mai viu. După una în care ești umilit, te simți micșorat. Acestea nu sunt păreri, ci semnale despre cum stă puterea ta. De aici rezultă o întrebare practică: care oameni și care obiceiuri îți cresc puterea, și care ți-o fură pe încet? Pasul următor arată de ce nu poți pur și simplu să alegi să te simți altfel.
De ce contează Îți dă o măsură onestă: ceva e bun pentru tine dacă îți mărește puterea de a trăi, nu dacă arată frumos pe hârtie.