„Adevărata lege este dreapta rațiune, conformă cu natura, răspândită la toți, constantă și eternă.”Cicero · Despre republică · -51 · cartea III, paragraful 22
Un decret promulgat nu devine automat drept: legea adevărată există înaintea oricărui parlament.
Cicero distinge între legile scrise de oameni și Legea cu majusculă, care există independent de orice parlament. Mecanismul e raționalist: rațiunea e comună tuturor oamenilor, deci legea care exprimă rațiunea pură e valabilă peste tot, nu doar acolo unde e votată. Un decret care autorizează cruzimea împotriva celor nevinovați nu devine drept pentru că e promulgat; rămâne o corupție a legii, nu lege.
Dacă legea adevărată există deasupra voturilor, apare o consecință incomodă: obediența nu mai e automată. Un cetățean poate respecta o ordonanță din prudență, dar nu îi datorează credință dacă încalcă rațiunea. Gândește-te la un ordin de la șef care cere să ascunzi un defect periculos al unui produs. E formal autorizat, dar nu e lege în sensul lui Cicero, ci abuz de formă. Aici se naște întrebarea următoare: cine decide ce e rațiunea dreaptă, dacă nu majoritatea?
De ce contează Când o lege legală pare imorală, distincția dintre legea pozitivă și legea adevărată dă limbajul necesar pentru a o contesta cu argument, nu doar cu furie.