„Un popor nu este orice adunare de oameni adunați în orice fel, ci o asociație a unui mare număr de oameni, unită prin acord asupra dreptății și prin interes comun.”Cicero · Despre republică · -51 · cartea I, paragraful 49
Un popor nu e o mulțime adunată fizic, ci un acord viu despre dreptate și binele comun.
Cicero dă o definiție, nu o descriere: ce unește oamenii într-un popor nu e teritoriul sau sângele, ci consensul asupra a ceea ce e drept și a binelui comun. Fără acest acord, o mulțime e doar agregată fizic. O colectivitate în care fiecare grup urmărește doar propriul avantaj, fără reguli acceptate de toți, încetează să fie un popor și devine o sumă de facțiuni.
Definiția lui Cicero mută întrebarea de la „ce avem comun" la „ce suntem dispuși să acceptăm împreună". Un bloc de locatari poate fi o mulțime: fiecare își vede de treburile lui. Devine o comunitate abia când toți acceptă aceleași reguli despre cine repară scara și cine plătește. Aceeași diferență separă un stat de o aglomerație. Testul nu e densitatea populației, ci existența unui acord minimal despre dreptate. Iar când acest acord se subțiază, apare o întrebare practică: cine mai are autoritatea să-l reînnoiască?
De ce contează În societăți profund polarizate, definiția ajută la testul esențial: mai există un acord minimal despre dreptate, sau doar tabere care se ocolesc?