„Ce care mă împiedică să trăiesc e că nu mă pot împăca să nu fiu totul.”Henri-Frédéric Amiel · Jurnalul intim · 1882 · 1851
Cine vrea să fie totul nu alege nimic, iar fără alegeri nu există viață trăită.
Amiel, care a ținut un jurnal timp de decenii fără să publice aproape nimic, descrie capcana ambiției fără hotare. Cine vrea să fie totul nu alege nimic, pentru că orice alegere înseamnă renunțare. Viața reală cere să accepți că ești cineva anume, cu un talent anume, într-un timp anume. Un student care amână specializarea pentru că vrea să păstreze toate ușile deschise ajunge, la treizeci de ani, fără nicio ușă deschisă.
Amiel arată ceva mai fin decât simpla amânare: jurnalul a fost el însuși o formă de a trăi pe dinafară. Nota totul, dar nota în loc să acționeze. Documentarea vieții poate deveni un substitut pentru ea. Gândește-te la cineva care citește zece articole despre alergat înainte să iasă prima dată din ușă. Cunoașterea acumulată dă senzația de progres fără risc. Dar riscarea e chiar ce ce dă contur unui sine anume. A te hotărî înseamnă a te expune la eșec, iar perfecționistul amână expunerea. Întrebarea următoare e atunci: cum arată o alegere făcută fără iluzia de a fi totul?
De ce contează Util oricui amână decizii importante în numele unei versiuni ideale a propriei vieți: carieră, relații, proiecte creative.