„Fericirea nu este un lucru de deținut, ci o manieră de a fi.”Henri-Frédéric Amiel · Jurnalul intim · 1882 · 30 juin 1865
Fericirea nu se cumpără și nu se stochează; se practică, ca o atitudine zilnică.
Amiel, care a notat ani de zile în jurnal luptele sale interioare, ajunsese la concluzia că fericirea nu poate fi stocată ca o proprietate. Mecanismul e că lucrurile obținute se uzează din obișnuință, iar dorința se mută imediat spre alt obiect, deci căutarea externă e o cursă fără sfârșit. Fericirea ține de atitudine: atenție, mulțumire, echilibru. Cine învață să găsească bucurie într-o plimbare sau într-o conversație nu depinde de norocul achizițiilor.
Amiel observă ceva subtil: nu doar că lucrurile se uzează, ci că și fericirea simțită la dobândire e scurtă pentru că ne comparăm mereu cu cei care au mai mult. Dacă bucuria depinde de poziție, ea e mereu amânată. Un om care se bucură de cafeaua de dimineață, fără să o compare cu a altcuiva, o trăiește deplin. Întrebarea devine: cum se antrenează această atenție?
De ce contează Un antidot la ideea că fericirea va sosi odată cu următoarea achiziție sau promovare: mută efortul de la dobândit la modul în care trăiești zi de zi.