„Fiecare cititor este, atunci când citește, propriul său exemplar al cărții.”Marcel Proust · În căutarea timpului pierdut · 1913 · În căutarea timpului pierdut, volumul VI, partea «Timpul regăsit
Nu cartea te citește pe tine, ci tu o rescrii pe ea cu memoria ta.
Proust descompune actul lecturii: textul e fix, dar sensul se construiește în mintea fiecărui cititor, din amintirile, dorințele și experiențele lui. Aceeași pagină devine altă carte pentru alt om. De aceea nicio lectură nu e pasivă — e o colaborare între autor și memoria celui care citește. Două persoane care citesc același roman despre pierdere vor plânge la scene diferite, pentru că fiecare își recunoaște propriile pierderi în text.
Dacă fiecare cititor primește altă carte, atunci recomandările devin probleme. Prietenul care a adorat un roman nu ți-a vândut cartea, ci propria lui lectură. De aceea un sfat de lectură e mai degrabă o fereastră spre cine e cel care recomandă. Gândește-te la un prieten care ți-a dat o carte despre doliu, spunând că te va mișca: poate își spunea ceva lui însuși. Următoarea întrebare e ce facem cu dezacordul când același text ne împarte în tabere opuse.
De ce contează Folosește în discuții despre de ce două persoane iubesc sau urăsc aceeași carte, și pentru a valida interpretările personale.