„Fie ca viața să fie frumoasă ca florile de vară și moartea ca frunzele de toamnă.”Rabindranath Tagore · Păsări răzlețe · 1916 · 82
Trăiește ca florile de vară, fără zgârcenie, și primește moartea ca o frunză care eliberează copacul.
Tagore cere o atitudine, nu o predicție: să trăiești plin, colorat, fără zgârcenie, așa cum vara nu economisește nimic din flori. Iar moartea să fie primită ca partea naturală a ciclului, nu ca violență. Frunzele de toamnă nu mor tragic; ele eliberează copacul pentru un alt an. Un om care își petrece anii buni fricos, amânând bucuriile, încalcă exact acest program.
Tagore nu vorbește despre călătorie sau despre sfârșit, ci despre ritm. Vară și toamnă nu sunt opuse, ci două măsuri ale aceluiași ceas. Copacul nu face flori ca să le păstreze, și nu ține frunzele cu forța. Noi însă trăim adesea ca și cum am putea amâna ambele: bucuria de mâine, despărțirea de peste ani. Gândește-te la un vas pe care-l păstrezi doar pentru ocazii speciale, până când ocaziile nu mai vin. Tagore sugerează că zgârcenia nu protejează viața, ci o golește. A trăi plin înseamnă a folosi acum ce ai, știind că tot ce e viu se eliberează la un moment dat. Întrebarea care urmează e simplă: ce anume amânăm noi, de fapt, când spunem că e prea devreme?
De ce contează Oferă o busolă pentru decizii mari: mai bine o viață intensă și o sfârșire acceptată, decât o economie fricoasă a existenței.