olivlaw

Din cărți

Lucrurile vii și trecătoare ne dăruiesc bucurie, cele care se sting tac și se pierd cu tristețe.

Rabindranath Tagore · Păsări răzlețe · 1916 · 11 minut de cititdomeniu public
„Păsările răzlețe ale verii vin să-mi cânte la fereastră, apoi zboară. Frunzele galbene ale toamnei nu au cântec, suspină și cad.”Rabindranath Tagore · Păsări răzlețe · 1916 · 1

Bucuria vine neanunțată și pleacă cântând; ce se stinge nu mai cântă, doar suspină.

Tagore pune față în față două anotimpuri ca două timpuri ale existenței. Păsările verii vin spontan, cântă și pleacă: bucuria e dar neprogramat, care nu rămâne. Frunzele toamnei nu mai au cântec, doar un oftat în cădere: frumusețea care se apropie de sfârșit devine tăcere și regret. Imaginea spune ceva despre om: momentele vii ne vin neanunțate, iar cele pierdute nu pot fi recuperate decât ca amintire melancolică.

Tagore sugerează că bucuria cere o prezență pe care amânarea i-o ia. Pasărea de la fereastră nu va mai cânta mâine la aceeași oră. Dacă în clipa aia ești cu gândul la altceva, darul trece pe lângă tine. Frunza, dimpotrivă, nu cere nimic: doar îți amintește că tot ce e viu are un termen. Gândește-te la râsul unui copil care te salută în tramvai: fie îl auzi acum, fie nu-l mai auzi niciodată. Atunci întrebarea practică nu e ce păstrăm, ci cum rămânem de față. Dar cum se face că amânarea devine obicei, chiar și la lucrările mici?

De ce contează Ne îndeamnă să primim bucuriile trecătoare cu atenție, pentru că nu se repetă la comandă.

Păsările veriiFrunzele toamnei
Balanța dintre bucuria care vine și tristețea care se stinge

← Vezi tot fluxul