„Când Zhuangzi's soția a murit, Huizi a venit să jelească, și l-a găsit pe Zhuangzi cântând la vas și bătând din picior.”Zhuangzi · Zhuangzi · -300 · capitolul 18
A plânge cu revoltă înseamnă a protesta împotriva iernii; acceptarea nu e absența iubirii.
Huizi e scandalizat de comportamentul lui Zhuangzi, iar scena devine o lecție despre doliu. Zhuangzi explică: soția nu era nimic înainte să se nască, s-a schimbat în viață, iar acum s-a schimbat din nou, ca anotimpurile. A plânge cu revoltă ar fi ca și cum ai protesta împotriva iernii. Acceptarea nu înseamnă absența iubirii, ci refuzul de a trata moartea ca pe o nedreptate. Un om care pierde pe cineva drag poate găsi aici o detașare blândă, nu o cruzime.
Cardul arată acceptarea ca atitudine. Pasul următor e ce face acceptarea, concret: îți schimbă întrebarea pe care o pui. În loc de «de ce mi s-a întâmplat asta mie?», ea întreabă «ce se schimbă acum în jurul meu?». Zhuangzi nu își face pe el însuși insensibil; el recunoaște durerea inițială, apoi o lasă să se transforme. Gândește-te la un pom în curte care își pierde frunzele toamna. Nu te revoltă împotriva lui, dar tot îl îngrijești. Doliul poate arăta la fel: îngrijirea rămâne, protestul se stinge. Iar asta ridică o întrebare firească: durerea propriu-zisă, cea care doare în corp, unde își găsește locul într-un astfel de model?
De ce contează Pentru oricine trece printr-o pierdere sau se teme de ea, scena oferă un model de doliu fără revoltă: poți iubi profund și totuși lăsa lumea să se schimbe prin tine.