„Nu am nevoie de nume; numele este oaspetele realității.”Zhuangzi · Zhuangzi · -300 · capitolul 17
Numele sosește după realitate și pleacă când ea se schimbă; cine trăiește pentru nume locuiește în casa altcuiva.
Numele e doar un invitat: sosește după realitate și pleacă când ea se schimbă. Zhuangzi respinge obsesia de recunoaștere — titluri, faimă, etichete — pentru că ele descriu lumea fără să o atingă. Un om poate fi vestit și gol pe dinăuntru, sau necunoscut și întreg. Cine își construiește viața pe imagine trăiește în casa altcuiva, unde realitatea e doar musafiră.
Numele nu doar că vine târziu; el rămâne blocat în trecut. Realitatea se schimbă în fiecare zi, dar eticheta rămâne aceeași. Zhuangzi vede aici o capcană: cine crede în eticheta lui încetează să mai observe ce a devenit. Un om numit "omul de încredere" al cartierului poate, fără zgomot, să nu mai fie demn de încredere de ani buni. Numele îi zâmbește în continuare, iar el crede zâmbetul. Sănătatea vine din a trăi îndeaproape cu ce ești acum, nu cu ce spune despre tine un cuvânt fix. Iar asta ridică o întrebare incomod: cum recunoști cine ești astăzi, dacă eticheta de ieri încă sună bine?
De ce contează Într-o lume a profilurilor și a personal branding-ului, fraza amintește că ce ești contează mai mult decât cum te numesc.